Monday, January 14, 2019

SUSTAINABILITY TALK: why - how - when

below - the EN version

În 2016 eram destul de obsedată de TedTalks. Dacă într-o zi nu mă simţeam productivă, alegeam un Ted şi apoi eram deodată empowered şi pusă pe lucru. Am dat întâmplător de povestea lui Lauren Singer, o new yorkeză care în vreo 3 ani avea un singur borcan de gunoi. Adică timp de trei ani de zile ea n-a aruncat nimic, singurele lucruri care nu puteau fi reciclate totuşi au ajuns în borcan.
UN BORCAN ! 3 ANI !
După ce m-am uitat la video, m-am dus în bucătărie şi am deschis frigiderul: plastic, legume în plastic, carne în plastic. Am deschis fiecare dulap: plastic, orez în plastic, migdale în plastic. M-am gândit de câte ori pe săptămână duceam o pungă neagră de gunoi la ghenă. M-am gândit ce folosesc ca să curăţ prin casă, ca să spăl vasele, ca să-mi spăl hainele.
Totul s-a radicalizat. În următoarea săptămână, făceam doar research pe zero waste. Eram atât de încântată să-mi fac singură deodorantul, să cumpăr fără pungi de plastic, să mă gândesc la impactul pe care îl am. Doar că nu era nimic sustenabil. Am aruncat multe chestii, n-am ştiut de unde să mă apuc de reciclat, mă certam foarte mult cu ai mei pe tema asta doar pentru că nu aveam răbdare să le explic.
Am ţinut-o tot pe a mea. Voiam să fac campusul din Utrecht (unde urma să merg la facultate) zero waste, eram hotărâtă să intru într-un ONG şi să militez pentru natură. Totul mergea în direcţia asta. Doar c-a venit facultatea cu neaşteptatele ei aspecte şi nu am mai găsit energia să fac asta în continuare. Olanda e mult mai eco-friendly decât România - mersul pe bicicletă, mai multe alternative eco şi vegetariene, dar focusul meu era să-mi dau seama ce se întâmplă cu viaţa mea.
După ce am devenit un university drop-out şi m-am întors în ţară, voiam să recuperez tot timpul pe care am simţit că l-am pierdut cu crize existenţiale în Olanda. Aşa că mâncam ce-o fi fost, aruncam oriunde-o fi fost, alegeam experienţe şi le trăiam fără să mă gândesc cum afectează asta pe termen lung mediul.


Fast forward, august 2018, când am văzut documentarul Cowspiracy, cu tot impactul pe care îl are creşterea animalelor: fermele care distrug habitate naturale, poluarea pe care o fac fabricile, modul în care sunt tratate animalele. Am rămas mască în faţa reacţiilor oamenilor care lucrează în organizaţii internaţionale pentru protecţia mediului, care refuză să vadă că şi creşterea animalelor pentru consum e un factor GI GAN TIC pentru poluare. Vorbeau doar de plastic, de maşini, de extracţii.
Ziua următoare, eram vegetariană. Simţeam că am făcut un jurământ solemn şi nescris că nu voi mai mânca carne vreodată. Carne de vacă şi de porc oricum nu mai mâncasem de vreo 5-6 ani, peştele nu-mi plăcea în mod special, dar nu mai voiam să mănânc nici pui. Am început să caut variante vegetariene pentru mic dejun, prânz, cină. Ce combinaţii, în ce cantităţi, ce mănânci când n-ai timp să găteşti, etc.
Cumva, regimul ăsta a readus cu sine ideea de zero waste. Ok, cea mai bună chestie pe care o puteam face, am făcut-o: să renunţ la carne. Care e următorul pas? Îmi veneau continuu în minte imagini din Cowspiracy şi simţeam că vreau să protejez planeta asta atât cât îmi stă în puteri.
Mi-am cumpărat detergent natural. Periuţă de bambus. Lichid de spălat vase natural. Am învăţat să reciclez, am început să recitesc despre compost. Am renunţat la paie, am început să iau cu mine tacâmuri de acasă. Am început să cer „fără pungă-fără pai-fără tacâmuri”.
Înainte de ziua mea, am fost în Auchan. Voiam să iau altceva decât banane şi struguri pentru prietenii mei, dar citisem despre uleiul de palmier şi m-am apucat să citesc toate etichetele: 7Days, Tortitzi, Bake rolls, Kinder, toate snack-urile pe care le mâncam înainte, toate aveau ulei de palmier care e responsabil de poluare, distrugere de habitate şi punctul de extincţie a unor specii de animale. Mergeam grăbită printre rafturi, înjurând de frustrare, cumva recunoscătoare că băuturile alcoolice sunt în sticlă de sticlă care se reciclează mult mai uşor. Am ajuns acasă obosită şi frustrată, doar cu nişte chipsuri şi rondele din ovăz cu ciocolată. Lăsasem uleiul de palmier pe rafturi.
Nu mai avem ce folosi din planeta asta, am exploatat-o atât de mult, am luat aşa mult de la ea că abia mai rezistă. Pentru ce să iei un pai din care bei maxim 15 minute? Pentru ce să cumperi fructe ambalate în plastic când ele vin cu propria lor piele aka coaja, direct din natură? Pentru ce să iei de fiecare dată pungă de la Mega? Ce sens are să foloseşti soluţie de curăţat care e toxică şi pentru mediu, şi pentru propriul corp?
Sunt departe de zero waste, în sensul propriu al conceptului. Dar vreau să ajung acolo. Am găsit în Crângaşi un loc de un pot lua chestii la vrac, am început să mănânc multe fructe şi legume, reciclez 80% din lucrurile pe care în mod normal le-aş fi aruncat, refuz, reutilizez, citesc etichete, caut variante SH. Uneori am momente în care înnebunesc, în care mă frustrează privirile de „Ce dubioasă” a oamenilor din jur, ochii daţi peste cap ai prietenilor atunci când le zic despre impactul real pe care îl au acţiunile lor. Obosesc de la fuga asta după sustenabilitate.
Dar după îmi trece. Şi mă entuziasmez iar şi mă gândesc cu drag la corpul meu, la cât de bine se simte, la animalele pe care cred eu că le-am salvat renunţând la carne, la măcar un copac care ne dă oxigen pentru că am renunţat la un anumit produs.
„Sunt unul singur, ce importanţă are?” Are. Pentru un copac, pentru un animal, pentru un m2 de pământ. Şi dacă n-ar exista nimănui căruia să-i pese? Nepoţii noştri ar mânca nămol şi s-ar spăla cu microplastic şi ar purta frunze în loc de haine. Bine, poate exagerez. Dar noi, ca specie, exagerăm cu ceea ce facem în fiecare zi, cât consumăm, cât luăm şi nu dăm nimic înapoi.
Zero waste nu e despre a renunţa la toate lucrurile pe care le ştiam. E despre atenţie la detalii, despre un stil de viaţă minimalist, despre o gândire sistemică „Unde în sistem se va simţi efectul pe care îl are fapta mea?”, despre drag de casa noastră = corpul nostru şi de cealaltă casă a noastră = planeta. Sănătos e să începem în ordinea asta: corp – natură. Dacă există iubire pentru corp, se va lega natural de acţiunile pentru mediu mai devreme sau mai târziu.
E mai uşor să aruncăm la gunoi din ignoranţă, dar gestul de a fi conştient încotro arunci se simte mai fain. Deci ce zici? 


ENGLISH:
In 2016 I was pretty obsessed with TedTalks. If one day I felt unproductive, I’d choose a Ted and then I was suddenly empowered and ready for work. I came across the story of Lauren Singer, a New Yorker who in about three years she had a single garbage can. That’s it, for three years she did not throw anything, the only things that could not be recycled, however, were put into this jar.
A JAR ! 3 YEARS !          
After watching the video, I went to the kitchen and opened the fridge: plastic, vegetables in plastic, meat in plastic. I opened each kitchen cabinet: plastic, rice in plastic, almonds in plastic. I thought of how many times per week I’d bring a black bag of garbage to trash. I thought of what I was using to clean the house, to wash the dishes, to wash my clothes.
Everything was radicalized. During the next week, all I was doing was research on zero waste. I was so excited to make my own deodorant, to buy without plastic bags, to think about the impact I have.  Nothing was sustainable though. I threw lots of stuff away, I did not know where to start recycling, I was arguing very much with my folks on this subject just because I was not patient enough to explain the matter.
I kept on doing it my way. I wanted to make the Utrecht campus (where I was about to start university) zero waste, I was determined to enter an NGO and to fight for nature. Everything was going in that direction. Then, university kicked in with its its unexpected aspects and I did not find the energy to do the zero waste thing anywhere further. The Netherlands is much more eco-friendly than Romania - cycling, more eco and vegetarian alternatives, but my focus was to figure out what's going on with my life.
After I returned home, becoming a university drop-out, I wanted to retrieve all the time I felt was lost in my Dutch existential crises. So I was eating anything, throwing stuff in any direction, choosing experiences and living without thinking about how this affects the environment in the long run.

Fast forward, August 2018, when I saw the Cowspiracy documentary, with all the impact the animal growth has: farms that destroy natural habitats, factories pollution, how animals are treated. I was petrified of how people (who were working in international organizations that were supposed to protect the environment) reacted and kept on saying that livestock is not a GI GAN TIC source of pollution. They only talked about plastic, cars, extraction. 
Right away, I was vegetarian. Instantly, really. I felt I had made a solemn vow: I would never eat meat again. Steak and pig - I cut them off 5-6 years ago, I wasn’t into fish anyway, but I did not want to eat chicken. I started searching for vegetarian alternatives for breakfast, lunch, dinner. What combinations, in what quantities, what to eat when you do not have time to cook, etc.
Somehow, this lifestyle was brought together with the idea of zero waste. Okay, the best thing I could do, I did it: to cutt the meat off. What's the next step? Cowspiracy images were coming to my mind, and I felt I wanted to protect this planet as hard as I could.
I bought natural detergent. Bamboo brush. Natural dishwashing liquid. I learned to recycle, I began to reread about the compost. I gave up the straws, I started taking my home cutlery with me. I began to ask "no bag-no straw-no cutlery".
Before my birthday, I went to a supermarket. I wanted to take something other than bananas and grapes for my friends, but I’ve just read about palm oil and I started reading all the labels: 7Days, Tortitzi, Bake rolls, Kinder, all the snacks I was eating before, ALL had palm oil palm that is responsible for pollution, habitat destruction and the extinction of some animal species. I was hurrying through the shelves, rumbling frustrated, somehow grateful that the alcoholic beverages are in glass bottles (easier to be recycled). I got home tired and frustrated, together with some chips and chocolate oat rolls. I let the palm oil on the shelves.
We have nothing more we could take from this planet, we have exploited it so much, took so much it can barely hang on. Why take a straw you drink from up to 15 minutes? Why do you buy fruits wrapped in plastic when they come in their own skin aka shell, directly out of nature? Why should you take a Mega image plastic bag every time? Why using cleaning solution that is toxic for the environment and for your body?
I am far from zero waste in the literate sense of the concept. But I want to get there. I found a place near my home, I can buy in bulk from, I started eating more fruits and vegetables, I recycle 80% of what I would normally throw away, I refuse, I reuse, I read the labels labels and search for SH alternatives. Sometimes there are moments when I feel I’m going crazy, sometime I’m frustrated by the „What a weirdo” looks from people around me or by my eyes-rolling friends when I tell them about the real impact of their actions. Sometimes I get tired of running after sustainability.
But it goes away and I'm excited about it again, and I kindly think about my body, how well it feels, I think of the animals I believe I saved by giving up meat, of at least a tree that gives us oxygen because maybe I said no to a particular product.

"I am one, why does it matter?" It fucking matters! For a tree, for an animal, for one square meter of land. And if there was no one to care? Our grandchildren would eat mud and wash with microplastics and wear leaves instead of clothes. Okay, maybe I'm exaggerating. But we, as a species, exaggerate with what we do every day, how much we eat, how much we take and do not give anything back.
Zero waste is not about giving up all the things we know. It's about attention to details,  about a minimalist lifestyle, about systemic thinking "What part  of the system will be affected by my action?", it’s about the love for our home = our body, and the other home of ours = the planet. If we feel the love for our body, it’s going to connect with environmental actions sooner or later.
It's easier to throw the garbage out of ignorance, but the gesture of being aware where you're throwing it feels better. So what do you say?

No comments

Post a Comment

© THE LUNATOUR
Maira Gall