Monday, January 14, 2019

SUSTAINABILITY TALK: why - how - when

below - the EN version

În 2016 eram destul de obsedată de TedTalks. Dacă într-o zi nu mă simţeam productivă, alegeam un Ted şi apoi eram deodată empowered şi pusă pe lucru. Am dat întâmplător de povestea lui Lauren Singer, o new yorkeză care în vreo 3 ani avea un singur borcan de gunoi. Adică timp de trei ani de zile ea n-a aruncat nimic, singurele lucruri care nu puteau fi reciclate totuşi au ajuns în borcan.
UN BORCAN ! 3 ANI !
După ce m-am uitat la video, m-am dus în bucătărie şi am deschis frigiderul: plastic, legume în plastic, carne în plastic. Am deschis fiecare dulap: plastic, orez în plastic, migdale în plastic. M-am gândit de câte ori pe săptămână duceam o pungă neagră de gunoi la ghenă. M-am gândit ce folosesc ca să curăţ prin casă, ca să spăl vasele, ca să-mi spăl hainele.
Totul s-a radicalizat. În următoarea săptămână, făceam doar research pe zero waste. Eram atât de încântată să-mi fac singură deodorantul, să cumpăr fără pungi de plastic, să mă gândesc la impactul pe care îl am. Doar că nu era nimic sustenabil. Am aruncat multe chestii, n-am ştiut de unde să mă apuc de reciclat, mă certam foarte mult cu ai mei pe tema asta doar pentru că nu aveam răbdare să le explic.
Am ţinut-o tot pe a mea. Voiam să fac campusul din Utrecht (unde urma să merg la facultate) zero waste, eram hotărâtă să intru într-un ONG şi să militez pentru natură. Totul mergea în direcţia asta. Doar c-a venit facultatea cu neaşteptatele ei aspecte şi nu am mai găsit energia să fac asta în continuare. Olanda e mult mai eco-friendly decât România - mersul pe bicicletă, mai multe alternative eco şi vegetariene, dar focusul meu era să-mi dau seama ce se întâmplă cu viaţa mea.
După ce am devenit un university drop-out şi m-am întors în ţară, voiam să recuperez tot timpul pe care am simţit că l-am pierdut cu crize existenţiale în Olanda. Aşa că mâncam ce-o fi fost, aruncam oriunde-o fi fost, alegeam experienţe şi le trăiam fără să mă gândesc cum afectează asta pe termen lung mediul.


Fast forward, august 2018, când am văzut documentarul Cowspiracy, cu tot impactul pe care îl are creşterea animalelor: fermele care distrug habitate naturale, poluarea pe care o fac fabricile, modul în care sunt tratate animalele. Am rămas mască în faţa reacţiilor oamenilor care lucrează în organizaţii internaţionale pentru protecţia mediului, care refuză să vadă că şi creşterea animalelor pentru consum e un factor GI GAN TIC pentru poluare. Vorbeau doar de plastic, de maşini, de extracţii.
© THE LUNATOUR
Maira Gall