Wednesday, February 7, 2018

(don't) STAY STILL: vulnerability

For English, see below. :)


Deşi multe dintre lucrurile pe care le credeam s-au schimbat la depinde cât de multe grade le-am provocat, ideea că şi cuvintele au putere o să rămână mereu undeva prin capul meu. Ideea e că postările cele mai personale au avut un impact la care nu mă aşteptam şi am primit mesaje cu „mulţumesc c-ai împărtăşit asta”.

De ceva vreme tot explorez cu vulnerabilitatea şi aparent oamenii se simt mult mai confortabili cu ei înşişi atunci când văd/citesc pe altcineva deschizându-se într-un mod sincer, acelaşi mod pe care ei înşişi şi-ar dori să-l poată folosi. Acum, scriind asta, poate nu e chiar puterea cuvintelor, cât cea a vulnerabilităţii. Sau poate o combinaţie. Irelevant pentru ceea ce urmează.


Până acum câteva zile, aveam impresia că pentru prima dată în foarte mult timp multe dintre aspectele vieţii mele au căpătat un sens şi (aproape) ştiam unde mă îndrept. Nu ştiu dacă este ca urmare a unei continue explorări, cert e că situaţia nu mai e deloc aşa. M-am jucat puţin cu ce înseamnă copywriting-ul şi chiar mă entuziasmasem. Câteva zile mai târziu, mi-am dat seamă că e suficient să fac asta pentru trei ore şi apoi gata. 

Aş fi vrut să cochetez un pic mai mult cu jurnalismul (la un nivel mai profi) dar nu ştiu dacă are sens să mă apuc de asta şi, mai important, nu ştiu de unde să încep. Cu scrisul a început să-mi fie frică, mă las mult acaparată de poezie, deşi ştiu că short story-urile îmi dezvoltă mai mult capacităţile scriitoriceşti. 

Credeam că a treia oară când mă apuc de franceză o să fie cu noroc. A fost. Doar în primele trei săptămâni, acum a rămas doar ideea unui DELF destul de înfricoşător cuibărită undeva sub o saltea. Am zis clar mă reapuc de blogging, am făcut nişte liste lungi cu idei de postări de care eram foarte mândră – nu m-am apucat de niciuna nici până în ziua de azi. 

Nu mă imaginez stând la un birou ore în şir, de call center nici nu mai vorbesc, să merg să vând într-un magazin mă face să mă întorc pe partea cealaltă şi să mă culc din nou. O să ajung să văd ştrudel cu măr la patiseria de lângă metroul de la Crângaşi? Îmi place ştrudelul cu măr dar nu suficient de mult pentru meseria asta.
Mi-am mai dat seamă că vechii prieteni s-au transformat în „foştii prieteni” iar eu, în mod surprinzător, sunt în regulă cu asta. Ceea ce e fie îngrijorător, fie motiv de bucurie, încă n-am ajuns să dezbat subiectul ăsta cu mine însămi. Am mai realizat că am tendinţa să fug de sentimente puternice (în special de cel de ataşament emoţional) şi cumva toate experienţele din ultima perioadă mă împing într-acolo. A fost punctul în care am realizat că tre’ să mă opresc şi să înfrunt toate lucrurile de care am tot încercat să scap. Take your broken heart, turn it into art. Sau doar accept-o. Din tot procesul meu haotic de reflecţie, trag concluzia că îmi place mult să analizez. Şi ce fac cu asta?

Citesc cărţi de psihologie practică şi îmi iau notiţe. Îi observ pe cei din jurul meu şi devin mult mai înţelegătoare cu comportamentele care până acum mă scoteau din pepeni. Sunt mai răbdătoare cu inspiraţia mea şi o primesc cu pixul în mână atunci când vine. Caut training-uri de la care să „fur” tips&tricks ca să pot să mă arunc şi eu în curând în fluxul trainerilor. Încetinesc lucrurile, renunţ la „încerc”, respir din burtă ca să-mi ţin nervozitatea sub control, nu mai mănânc ciocolată. 

Dar programul meu de somn e la fel de dat peste cap ca şi până acum (scriu asta la ora 3:00), uit foarte des lucruri la care mă gândeam acum patru milisecunde, îmi piere cheful mult prea repede când vine vorba de sport, încă am sute de frustrări nerezolvate.

N-are absolut niciun sens dar, aşa cum ziceam şi mai sus, ar fi super dacă haosul meu i-ar ajuta pe ceilalţi să-şi facă puţină ordine. Până una, alta, pe orbita stângă gravitează imaginea festivalurilor din vară, pe cea dreaptă – idei de viitoare excursii, pe pomeţi sare fericit planul cu 1 mai în Vama Veche, iar între buze ţin strâns-strâns idealul meu – întors cu spatele la oglindă. Ironic, eu l-am învăţat să facă asta. 


English

Although many of the things I believed in have changed at depending on how many degrees I have challenged them, the idea that words have power will always remain somewhere in my head. The point is that my most personal posts have had an impact I did not expect and I received messages with "thank you for sharing this".

I have been exploring for a while with vulnerability, and apparently, people feel more comfortable with themselves when they see/read someone else opening up in a sincere way, the same way they would like to do it. Now, writing this, maybe it's not just the power of words, it's also of vulnerability. Or maybe a combination. Not relevant to what follows.

Until a few days ago, I had the impression that for the first time in a few years many aspects of my life made sense and I (almost) knew where I was going. I don’t know if it is the result of an incessant exploration, nevertheless, I am pretty certain the situation is no longer so. I „played” a little bit with what copywriting means and I was really excited. A few days later, I realized it was enough to do this for three hours and then done, already bored. I would have liked to explore a bit more the area of journalism (on a more serious level, sort to speak), but I do not know if it makes sense to get on with it and, more importantly, I have no clue where to start. 


Writing started to be scary, I let myself be more absorbed by poetry, even though I know that short stories can better my writing skills. I thought the third time I started studying French would be luckiest. It was. Only in the first three weeks, now it is just the idea of a pretty frightening DELF nesting somewhere under the mattress. I said I will certainly restart blogging, I've been making some long lists of blog post ideas that I was very proud of - I have not gotten into any of those until today. 

I don’t imagine sitting at an office for hours (or call-centre – don’t even go there), not to mention that going to be a sales assistant makes me turn on the other side and go to sleep again. Will I end up selling apple strudels at a pastry shop near the closest subway entrance? I like the apple strudels but not enough for this job.

I also realized that the old friends turned into "ex-friends" and, surprisingly, I am fine with that. Which is either worrying or joyful, I didn’t get the chance for a debate with myself about this. I also realized that I tend to run away from any overwhelming feelings (especially from emotional attachment) and somehow all the past recent experiences pushed me in there. It was the point where I realize I need to stop and face everything I tried to escape from. Take your broken heart, turn it into art. Or just embrace it. From all of my chaotic thinking, I conclude that I like to analyze. And what am I doing with that?

I read practical psychology books and take notes. I observe those around me and become more sympathetic to the behaviours that used to drive me insane. I am more patient with my inspiration and receive it with any pen in my hand when it comes. I'm looking for training opportunities to "steal" tips & tricks from so I can get into it soon. I slow down things, let go of „I’m trying”, breath from the belly to keep my nervousness under control, no longer eat chocolate. But my sleep program is just as upside down as before (I'm writing this at 3:00), I forget a lot of things I am thinking about four milliseconds before, I lose my motivation too quick when it comes to sports, and obviously I still have hundreds of unresolved frustrations.


It does not make sense, but, as I said, it would be great if my chaos would help others to do a little order. Meanwhile, on the left orbit, the image of the summer festivals is gravitating, on the right one - ideas for future trips, on the cheekbones jumps happily the plan with 1st May in Vama Veche, and between the lips, I closely hold my ideal – with its back to the mirror. Ironically, I made it do that.

No comments

Post a Comment

© THE LUNATOUR
Maira Gall