Wednesday, July 4, 2018

ex-student: the updated version

For English, see below.


     A trecut mai bine de un an de când am scris articolul cu EX-student. Dovada că există încă lucruri nespuse e nevoia mea de a scrie din nou despre asta. L-am recitit şi mi-am dat seama că în spatele propoziţiilor frumos aranjate sunt amintirile pe care n-am avut puterea/curajul să le descriu. La suprafaţă e tonul de sunt ok, sunt ok, lasă-mă, sunt ok când de fapt atunci nu eram deloc aşa, dar îmi era frică să fiu vulnerabilă. Cu adevărat vulnerabilă.


     Scriu asta 90% ambiţionată de discursul lui Jacqui Banaszynski de la evenimentul DoR de pe 29 mai. Scriu asta pentru că am găsit în sfârşit îndemânarea de a-mi adresa întrebările importante şi curajul de a sta în faţa răspunsurilor. Ăsta e pentru toţi nu ştiu şi pentru fiecare nu vreau să vorbesc despre asta.

     Totul a început cu o poză. Eram în camera de hotel şi stăteam în faţa geamului, unde lumina era cea mai bună. Mi-am făcut o poză în care ştiu sigur că eram dată cu eyeliner. Lungimea părului e cam aceeaşi cu cea pe care o am acum.

Wednesday, February 7, 2018

(don't) STAY STILL: vulnerability

For English, see below. :)


Deşi multe dintre lucrurile pe care le credeam s-au schimbat la depinde cât de multe grade le-am provocat, ideea că şi cuvintele au putere o să rămână mereu undeva prin capul meu. Ideea e că postările cele mai personale au avut un impact la care nu mă aşteptam şi am primit mesaje cu „mulţumesc c-ai împărtăşit asta”.

De ceva vreme tot explorez cu vulnerabilitatea şi aparent oamenii se simt mult mai confortabili cu ei înşişi atunci când văd/citesc pe altcineva deschizându-se într-un mod sincer, acelaşi mod pe care ei înşişi şi-ar dori să-l poată folosi. Acum, scriind asta, poate nu e chiar puterea cuvintelor, cât cea a vulnerabilităţii. Sau poate o combinaţie. Irelevant pentru ceea ce urmează.


Până acum câteva zile, aveam impresia că pentru prima dată în foarte mult timp multe dintre aspectele vieţii mele au căpătat un sens şi (aproape) ştiam unde mă îndrept. Nu ştiu dacă este ca urmare a unei continue explorări, cert e că situaţia nu mai e deloc aşa. M-am jucat puţin cu ce înseamnă copywriting-ul şi chiar mă entuziasmasem. Câteva zile mai târziu, mi-am dat seamă că e suficient să fac asta pentru trei ore şi apoi gata. 

Aş fi vrut să cochetez un pic mai mult cu jurnalismul (la un nivel mai profi) dar nu ştiu dacă are sens să mă apuc de asta şi, mai important, nu ştiu de unde să încep. Cu scrisul a început să-mi fie frică, mă las mult acaparată de poezie, deşi ştiu că short story-urile îmi dezvoltă mai mult capacităţile scriitoriceşti. 

Credeam că a treia oară când mă apuc de franceză o să fie cu noroc. A fost. Doar în primele trei săptămâni, acum a rămas doar ideea unui DELF destul de înfricoşător cuibărită undeva sub o saltea. Am zis clar mă reapuc de blogging, am făcut nişte liste lungi cu idei de postări de care eram foarte mândră – nu m-am apucat de niciuna nici până în ziua de azi. 

Nu mă imaginez stând la un birou ore în şir, de call center nici nu mai vorbesc, să merg să vând într-un magazin mă face să mă întorc pe partea cealaltă şi să mă culc din nou. O să ajung să văd ştrudel cu măr la patiseria de lângă metroul de la Crângaşi? Îmi place ştrudelul cu măr dar nu suficient de mult pentru meseria asta.
Mi-am mai dat seamă că vechii prieteni s-au transformat în „foştii prieteni” iar eu, în mod surprinzător, sunt în regulă cu asta. Ceea ce e fie îngrijorător, fie motiv de bucurie, încă n-am ajuns să dezbat subiectul ăsta cu mine însămi. Am mai realizat că am tendinţa să fug de sentimente puternice (în special de cel de ataşament emoţional) şi cumva toate experienţele din ultima perioadă mă împing într-acolo. A fost punctul în care am realizat că tre’ să mă opresc şi să înfrunt toate lucrurile de care am tot încercat să scap. Take your broken heart, turn it into art. Sau doar accept-o. Din tot procesul meu haotic de reflecţie, trag concluzia că îmi place mult să analizez. Şi ce fac cu asta?

Tuesday, January 2, 2018

> N O W

For English, see below. :)
     
     Întineresc. Ca dovadă, mi-am făcut un tatuaj, ceea ce n-aş fi crezut vreodată că-i posibil să se întâmple. Mai vreau vreo două. Am făcut baie în mare la 2 noaptea şi a fost fericire pură. Am făcut dragoste şi a fost fericire pură. Am văzut o stea căzătoare în timp ce stăteam în hamac la Acolo şi a fost fericire pură. Am fost vulnerabilă şi n-a mai fost chiar roz, dar mi-a plăcut. Am crezut că fac alegerile bune care s-au dovedit a fi oricum altcumva, dar nu roz şi chiar şi-aşa, mi-au plăcut. Am protestat, am plâns la imnul ţării, am ajutat o bunicuţă să treacă strada. Am ajuns în finala unui concurs de debut în poezie.

     Întineresc. Mă joc des şi iau lucrurile în neserios de dragul artei. Sau de dragul meu. Cuvintele mi-au zburat lună de lună în stânga şi-n dreapta iar acum le ţin la mijloc, undeva pe lângă stern. De mâine, le dau drumul din nou. Am căutat-o cu lumănarea, dar inspiraţia stătea fix deasupra urechii mele drepte pentru că are formă de elf.

  
     Devin nostalgică de fiecare dată pe 31 şi mă întreb mereu de ce. Anul ăsta a fost diferit – şi cu nostalgia, şi cu tot restul. Tocmai de aia întineresc. Cuvintele lui 2017 au fost premieră, spontaneitate şi rearanjare. M-am urcat în trenuri care nu ştiam unde duc şi acum mă simt acasă. Fără mental breakdowns, cu la fel de multe crize existenţiale cărora le-am râs în faţă şi care m-au îmbrâncit, dar îmi luasem, din timp, paraşuta de rezervă. N-am mai plâns chiar aşa des. Tocmai de aia întineresc.

     O lună am stat la mare, două luni am scris o poezie în fiecare zi. O lună am crezut că m-am îndrăgostit, alte două am fost sigură că nu-i aşa. O lună am tot zis că nu merg la festival, două luni am fost recunoscătoare c-am făcut-o. O lună n-am putut să mă iert, două luni am încercat s-o fac şi mi-a reuşit. Cumva. Încă mă întreb dacă facultatea are vreun rost, încă nu ştiu de unde să apuc viitorul, încă n-am idee de ce-i uneori aşa cameleonică filozofia mea de viaţă. Dar am renunţat la „cred că” şi la „ce-ar fi fost dacă”. Măcar atât. 
© THE LUNATOUR
Maira Gall