Friday, September 22, 2017

the perks of taking a gap semester

For English, see below. 

     Am primit cele mai grozave mesaje după ce am împărtăşit un pic din ce a însemnat renunţarea la facultate, nu m-am aşteptat nicio secundă ca feedback-ul să fie atât de incredibil de fain. A trecut jumătate de an de atunci şi s-au întâmplat atât de multe lucruri neprevăzute, iar între timp mi-am dat seama că niciodată socoteala de-acasă n-o să fie la fel cu aia din târg. Ei, şi ce? Am scris atunci că dacă m-ar întreba cineva ce sfat aş da elevilor, nu le-aş spune nici să se ducă în străinătate, nici să rămână în ţară, le-aş zice să facă cum simt ei că-i mai uşor să ajungă persoana care vor să devină. Până una-alta, am găsit un răspuns mai potrivit şi mai scurt: gap year. Ce-am făcut eu a fost un gap semester, ceea ce-i la fel de potrivit. Dacă stăm să ne gândim, am fost foarte multă vreme într-un sistem educaţional: doişpe ani cel puţin. Atâta timp pe băncile şcolilor, atâta stres şi foarte multă restricţie. Pe urmă intrăm la universitate, unde-i vorba despre acelaşi lucruri. Job: idem. Şi pe urmă ajungi cu copii şi o iau ei de la capăt.

     Ok, stop

Sunday, July 30, 2017

it's been a while

     It's been a while, isn't it? Well, all I can do now is to apologize for being absent such a long time. I have an explanation though: I've been attending some creative writing courses which dramatically change my style of writing. Positively speaking.  


     I've also got a writing routine: the first thing in the morning is to sit at my desk and fill in the blank pages. It's by far the most fruitful creative period I've had and I'm getting the most out of it at the moment. It's just that I don't feel like focusing on blog articles right now. I know I will be back, with a renewed voice and all that. 

     Keep your journey exciting. See you soon!

Ioana xx 


Monday, March 13, 2017

EX-STUDENT

For English, see below.

     Am amânat destul de mult scrierea acestui articol şi nu-i vorba neapărat de lipsă de inspiraţie, ci de propria-mi nesiguranţă. Chiar şi cu susţinerea celor apropiaţi, încă mi-e teamă de reacţii. Dar în fine, în general nu mi se reproşează că nu trec direct la subiect, aşa că n-o s-o mai lungesc: am început o facultate în Olanda în august 2016 iar la sfârşitul semestrului, deci la finalul lui 2016, am renunţat.
     
     Acum, să.. "clarificăm" nişte lucruri. Universitatea a fost de arte liberale şi nu, asta nu înseamnă că am studiat pictură, sculptură, muzică. Din câte ştiu eu, conceptul ăsta e de pe la greci, iar materiile care alcătuiau aceste „arte liberale” erau studiate pentru că oamenii aveau nevoie de ele astfel încât să devină cetăţeni responsabili şi demni de a lua decizii în cetate. Acum, ideea asta presupune trei dimensiuni: ştiinţe sociale (gen psihologie, sociologie), ştiinţe umaniste (filosofie, literatură) şi ştiinţe exacte (mate, biologie). În primul an, trebuie să studiezi cel puţin o materie din fiecare domeniu, deşi tu poate vrei să te specializezi pe ştiinte sociale. Poţi să le şi combini, chiar până în anul trei. Trebuie, totuşi, când termini, să ai cel puţin două materii pe care le stăpâneşti bine.

     Sună fain, nu? „Păi ce te-a determinat să renunţi?” Băi, nu-i că sunt eu super-sprirituală acum, dar mai ascult de ce-mi spune intuiţia, iar în momentul în care am simţit o greutate apăsându-mă pe piept şi, imediat după, am devenit incapabilă să respir (a se înţelege, niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva), m-am gândit că poate am nevoie de o pauză. Anul anterior oricum a fost destul de.. intens din multe puncte de vedere şi chiar avusesem o discuţie cu mama legată de posibilitatea unui gap year, dar nu am stat mult pe gânduri: chiar voiam la facultate.

Thursday, February 9, 2017

POEM: White horses and deserts above the world

     Long time, no writing on the blog, so I thought I could share a poem that was shaped in October 2016 and, even though meanwhile I created more, I was unable to find the time to translate them because many are written in Romanian.


     Clatter of doubts are rising to an atmosphere
     cut by penknife – it’s bleeding;
     Heaven drips its lifeblood on an earth ravaged
     by longings, and illusions, and destiny.
     Tell me where the truth dwells and send me to find it:
     My spirit writhes of the ardor of knowing it.
National Geographic Türkiye 2015 Seçmeleri
     I am losing my wholeness: it crumbles as a thought
     in the midst of the echo;
     I duplicated me in my own self and the metamorphosis
     makes my dissolution even more dire.
     Cruel yearnings, complete delusions,
     Destiny has closed its eyes long ago.

Thursday, January 19, 2017

It is the absurd we must accept

     After reading Simone de Beauvoir, I felt the urge to do a little research about the existentialist philosophy and while easily diving into it, I found myself very content with its concepts, thing that comes as no surprise. Particularly, I like the one regarding the absurd



     More exactly? The world. Between the world and the absurd you might as well write down an equal sign: they define each other, their identity can be frequently confused; the lack of answers - or the appearance of the ones (apparently) inconceivable - thus becomes the only possible answer. That means, also, the exile from the sphere of happiness, of hope, of ideals? Not at all; maybe even the opposite: it means dipping into them or overcome them. All paradoxes have one final line: the absurd. Do we dare to accept it as a child of the universe, while letting it be our brother?

All this love

     The idea of ​​love - as a profoundly human feeling, not necessarily as an ingredient for a successful romantic relationship - intrigues me beyond measure, especially because of contradictions which, I say, it arises.

     Why do we love and how do we love, depending on what sort of things? Reading "When Nietzsche Wept", I was fascinated by the idea that all the love that we feel is, ipso facto, self-love. I was outraged but not for long - the assumption slowly became, if not true, at least possible.. Don’t we love people just according to their proximity to our ideals? Don’t we get upset, despite the fact that we declare our love to them, just because they contradict our beliefs?
© THE LUNATOUR
Maira Gall